O tânără a murit şi o alta a fost grav rănită, vineri, după ce un buldoexcavator a căzut peste autoturismul în care se aflau, pe DN 7 în localitatea Păuliş, judeţul Arad. Poliţiştii precizează că buldoexcavatorul de circa 25 de tone a căzut, într-o curbă, pe sensul opus de mers, unde s-a izbit de autoturism, acesta din urmă fiind aruncat de pe şosea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - ”Un bărbat de 50 de ani, din Săvârşin, transporta, cu o autoutilitară în cuplu cu semiremorcă, un buldoexcavator de aproximativ 25 de tone. Într-o curbă la dreapta, utilajul a căzut pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 24 de ani, din Săvârşin. După impact, autoturismul a fost proiectat în dreapta sensului de mers, în afara părţii carosabile”, a transmis IPJ Arad.

În urma accidentului, a murit tânăra care conducea autoturismul, iar o pasageră de 22 de ani, din Săvârşin, a fost rănită grav, fiind transportată la spital pentru evaluarea stării sale şi acordarea de îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat faptul că şoferul autoutilitarei nu era sub influenţa alcoolului.
 
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul rutier s-a produs pe DN 7, în localitatea Păuliş, acolo intervenind pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

FOTO: ISU Arad
FOTO: ISU Arad

”În urma accidentului în care a fost implicat un autoturism peste care a căzut un buldoexcavator, au rezultat două victime, două femei încarcerate, printre care una decedată. Este vorba despre două tinere, în vârstă de 24, respectiv 21 de ani. Pompierii au acţionat pentru extragerea victimelor din autoturism, cea de-a doua victimă fiind preluată în stare gravă de către echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă şi transportată la spital”, a transmis, vineri, ISU Arad.

Potrivit IPJ Arad, accidentul a avut loc într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, unde buldoexcavatorul a căzut de pe trailerul care-l transporta, pe un autoturism care se deplasa de pe sens opus.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.