Un focşănean căutat de aproape jumătate de an după ce a intrat într-o locuinţă pe geamul de la baie şi a furat bunuri şi bijuterii de peste 35 de mii de euro a fost prins de poliţişti în timp ce încerca să fugă din ţară. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În luna august a anului trecut, bărbatul de 27 de ani a forţat geamul de la baie al unei locuinţe din Focşani, reuşind astfel să pătrundă în casă. Ulterior, bărbatul a furat bunuri electronice şi electrocasnice dar şi bijuterii, în valoare de peste 35 de mii de lei.

De atunci, poliţiştii l-au căutat pe suspect pe care l-au dat în consemn la frontieră, reuşind să l prindă pe 31 ianuarie pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, cînd încerca să fugă din ţară.

”Din cercetările efectuate în cadrul dosarului penal instrumentat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, a rezultat faptul că cel în cauză este principalul suspect al furtului de bunuri şi bijuterii, în valoare de peste 35.000 euro, ce a avut loc la sfârşitul lunii august 2017, într-o locuinţă de pe raza municipiului Focşani. În urma unei percheziţii domiciliare, la locuinţa bărbatului  au fost descoperite şi ridicate mai multe bunuri susceptibile a proveni din activitatea infracţională.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.

Bărbatul a fost prezentat deja magistraţilor din cadrul Judecătoriei Focşani care au dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 zile.

Poliţiştii fac verificări acum pentru a stabili dacă focşăneanul a mai comis şi alte astfel de furturi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.