Un bărbat în vârstă de 36 de ani, condamnat în Italia la cinci ani şi 11 luni de închisoare după ce a spart un magazin şi a furat telefoane mobile, a fost prins de poliţişti în judeţul Botoşani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că  poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr.5 Mihăileni, au identificat sâmbătă, un bărbat, de 36 de ani, din comuna Dersca, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, emis de autorităţile din Italia. 
El a fost condamnat la cinci ani şi 11 luni de închisoare, pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat. 
“Bărbatul, în complicitate cu alte persoane, prin spargerea unui geam, ar fi pătruns într-un magazin, de unde ar fost sustras mai multe telefoane mobile, creând un prejudiciu estimat la 59.000 de euro”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa. 
Bărbatul a fost prins în localitatea de domiciliu, fiind escortat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat, duminică, în faţa instanţei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.