Un bărbat de 43 de ani a fost reţinut, după ce a intrat cu maşina într-o benzinărie din Timişoara, a turnat benzină pe el şi pe maşina sa şi a ameninţat că va da foc. A fost oprit de un agent de pază. Poliţiştii au intervenit şi au aflat că acesta consumase alcool şi că nu deţine permis de conducere auto.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

”La data de 10 octombrie 2025, în jurul orei 02:50, poliţiştii Secţiei 4 Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că, în incinta unei staţii de alimentare situate pe bulevardul Republicii, o persoană ar fi turnat carburant, atât pe autoturism, cât şi pe aceasta. Situaţia a fost observată de angajaţii staţiei, care au întrerupt alimentarea pompei, iar un agent de securitate aflat în zonă a intervenit, imobilizând persoana respectivă”, a transmis IPJ Timiş.

La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de poliţie care l-a identificat pe bărbatul în vârstă de 43 de ani.  În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior dus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

Totodată, în urma verificărilor poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi tentativă de distrugere.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.