Un bărbat a fost reţinut după ce a omorât un câine, legându-l de o căruţă

Un bărbat a fost reţinut după ce a omorât un câine, legându-l de o căruţă

Un bărbat de 59 de ani, din localitatea Condeeşti, judeţul Ialomiţa, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce ar fi omorât un câine, legându-l de o căruţă şi târându-l, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa.

Potrivit poliţiştilor, fapta ar fi avut loc în 30 ianuarie, iar sesizarea a fost făcută de un cetăţean din comuna Bărcăneşti. Poliţiştii Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Coşereni au fost anunţaţi că un exemplar canin ar fi fost omorât după ce a fost legat cu o sfoară de o căruţă şi tractat.
 
În urma cercetărilor şi a probelor strânse, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat şi reţinut pentru 24 de ore, fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor