Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din judeţul Argeş, a fost reţinut sub acuzaţia de omor, el fiind suspectat că vineri dimineaţă şi-a ucis fosta soţie, cu care avea doi copii şi care îl părăsise. Femeia, care pare să fi fost lovită cu un bolovan în cap, a fost găsită moartă pe marginea drumului naţional 7 C, cu capul în apele unui râu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trupul neînsufleţit al unei femei în vârstă de 40 de ani, din localitatea Berevoeşti, judeţul Argeş, a fost găsit, vineri dimineaţă, pe marginea drumului naţional 7C. Un localnic care a văzut pe drum urme de sânge a observat cadavrul, care zăcea în apele îngheţate ale unui râu şi a sunat la 112.

În urma primelor cercetări, poliţiştii ageşeni l-au ridicat şi dus la audieri pe fostul soţ al femeii, pe care aceasta îl părăsise în urmă cu câteva luni din cauza deselor certuri şi bătăi.

Surse apropiate achetei au declarat că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, ar fi aşteptat-o pe femeie vineri dimineaţă în timp ce aceasta pleca spre serviciu şi ar fi lovit-o cu un bolovan în cap.

Aceleaşi surse au declarat că, pe parcursul cercetărilor, el şi-a recunoscut fapta. Vineri după-amiază, suspectul a fost reţinut sub acuzaţia de omor de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, care instrumentează acest caz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.