Un tânăr de 29 de ani din judeţul Tulcea, dispărut de două zile, a fost găsit mort într-o baltă din localitatea Dăieni.
Apelul la 112 care anunţa dispariţia bărbatului într-o baltă din Dăieni a fost făcut în 25 iunie.
Echipaje de scafandri de la Tulcea şi Brăila l-au căutat timp de două zile.
”Trupul bărbatului a fost găsit, scos la suprafaţă şi predat autorităţilor competente. Din păcate, acesta nu prezenta semne vitale”, a transmis, marţi seară, ISU Tulcea.
Potrivit sursei citate, victima avea 29 de ani.




























