Pompierii au intervenit, marţi după-amiază, pentru stingerea incendiilor la trei case din Sectorul 5 al Capitalei, zona Ferentari, produse după ce un transformator electric a luat foc şi a generat o avarie parţială a reţelei, precum şi deteriorarea altor transformatoare din zonă, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov, Daniel Vasile, incendiul a izbucnit la un transformator electric de pe strada Toporaşi, cartierul Ferentari, în subteran, la conductoare de curent de 10.000 de volţi. Acesta a generat avaria parţială a reţelei şi deteriorarea altor transformatoare electrice din zonă.

Astfel, din cauza tensiunii de curent au fost afectate şi trei case de pe strada Tocilei, unde s-au produs incendii, arzând o cameră, suprafaţa de 50 de metri pătraţi dintr-un acoperiş şi un contor electric.

Daniel Vasile a mai precizat că traficul în zonă este restricţionat în totalitate, iar linia de curent a fost scoasă de sub tensiune, în timp ce reprezentanţii companiei de electricitate fac în continuare verificări pentru a determina cauza incidentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.