Traficul feroviar, închis marţi dimineaţă între staţiile Valea Cernei - Topleţ, judeţul Caraş-Severin, după ce un vagon al unui tren de marfă privat, care transporta gaz de sondă, alte hidrocarburi şi gaze lichefiate, a deraiat, a fost redeschis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că secţia de cale ferată Valea Cernei - Topleţ a fost redeschisă circulaţiei în condiţii de siguranţă, la ora 11.00, iar primul tren care va tranzita această zonă este trenul R 9553, care circulă în relaţia Orşova - Timişoara Nord şi care va intra în staţia Topleţ, pe linia II directă, la ora 14.10.

"Menţionăm faptul că pentru redeschiderea circulaţiei feroviare pe segmentul de cale ferată  Valea Cernei - Topleţ personalul feroviar a acţionat cu vinciuri hidraulice pentru ridicarea şi repunerea pe şină a vagonului deraiat de un boghiu, iar la ora 11.00 trenul de marfă a fost garat în staţia Topleţ, la linia I", arată CFR.

În prezent se fac verificări la infrastructură şi la componentele feroviare pe linia III, în vederea redeschiderii traficului şi pe această linie.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, marţi dimineaţă, în jurul orei 4.20, în apropierea gării Topleţ (la aproximativ un kilometru de gară dinspre Orşova), a deraiat un vagon al unui tren de marfă încărcat cu gaz de sondă, alte hidrocarburi şi gaze lichefiate. 

Vagonul deraiat nu era răsturnat, doar sărit de pe şine, iar în urma incidentului nu s-au produs fisuri sau spărturi. Pentru asigurarea zonei, acolo s-a deplasat echipajul de pompieri militari din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane.

Ca urmare, circulaţia feroviară a fost închisă între staţiile Valea Cernei - Topleţ. Călătorii celorlalte garnituri care au trecut prin zonă au fost transbordaţi cu autobuze pe relaţia Valea Cernei - Băile Herculane pentru trenurile IR 1695 şi IR 1692, care circulă în relaţia Bucureşti Nord - Timişoara şi retur.

În jurul orei 10.30, vagonul deraiat a fost repus pe şine.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.