Răzvan Dragomir, tatăl fetei omorâte în accidentul din 2 Mai a declarat miercuri, după audierea la Poliţie, că în sfârşit ancheta a intrat în linie dreaptă şi are încredere în autorităţi. El a precizat că cine a greşit trebuie să plătească, referitor la greşelile poliţiştilor din acest caz. ”Dacă acel tânăr se voia să fie protejat, trebuia nelăsându-l să se urce la volan”, a spus acesta. ”Eu totuşi sper ca în România noastră să nu se mai întâmple aşa ceva”, a mai afirmat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu cred că în sfârşit ancheta a intrat în linie dreaptă şi sper să rămână aşa şi chiar am încredere în autorităţi. De ce? Din cauza dumneavoastră, presa, cărora vă mulţumesc tuturor.  Exact asta am urmărit eu, Cătălin Ştefan Dragomir, să facem presiune, să nu scăpăm. Avem atâtea cazuri în urmă şi vă mulţumesc”, a spus Răzvan Dragomir.

El a precizat că aşteaptă să se depună la dosar expertiza medicală care arată ce tipuri de droguri a consumat Vlad Pascu.

”Şi au am auzit, aşteptăm să se depună la dosar. Eu, nicio secundă, cât mai mai vorbit cu dvs, nu am pronunţat cuvintele droguri, drogat, decât criminal. De ce? A fost conducător auto în primul şi în primul rând, starea lui nici nu mă interesează. Ca şi conducător auto, ai băgat cheia în contect, ai plecat la drum, îţi asumi”, a spus acesta.

Despre imaginile de pe camera lui Sebastian, tatăl fetei a spus că ştia de înregistrarea audio de pe cameră de la tatăl acestuia.

Întrebat dacă vor cere pedepsirea şi a poliţiştilor implicaţi în acest caz, tatăl fetei a spus: ”Binenţeles, cine a greşit să plătească. Am mai spus, dacă acel tânăr se voia să fie protejat, trebuia să fie protejat nelăsându-l să se urce la volanul maşinii. I se reţinea maşina, cheile maşinii, plăcuţele mai nou, cu RCA, acum mă interesează ca aspect, protejându-l să se urce la volan ne proteja şi pe noi ceilalţi.

Despre o influenţă a părinţilor, tatăl fetei a spus: ”Absolut. Eu sunt cirios, poate dvs veţi afla cine au fost tinerii ceilalţi care s-au plimbat toată noaptea cu maşina decapotabilă, pe acolo, pentru că, cred eu, de acolo pleacă protecţia”.

”Eu totuşi sper ca în România noastră să nu se mai întâmple aşa ceva”, a mai afirmat el.

Acesta a spus că a contactat o casă de avocatură care îi va reprezenta şi cu declaraţii şi îi vor înştiinţa ce se va petrece cu ancheta, cu Procuratura şi judecătoria.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.