Un tânăr de 25 de ani, care pretindea că este pompier şi emitea autorizaţii false de securitate la incendiu, a fost prins, marţi seară, de poliţiştii din Bucureşti. Unui cetăţean străin i-ar fi emis 2 astfel de documente, contra a 6.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 30.04.2024, poliţiştii Capitalei, din cadrul Secţiei 15 au procedat la legitimarea unui bărbat, în vârstă de 25 de ani, ce folosea fără drept o calitate oficială implicând exerciţiul autorităţii de stat, fiind îmbrăcat cu elemente de vestimentaţie specifice, personă ce le-a atras atenţia printr-un comportament suspect. În urma verificărilor preliminare s-a stabilit că bărbatul nu are, în realitate, calitatea pe care o prezenta”, a transmis, marţi seară, Poliţia Capitaei.

Surse judiciare au precizat căm bărbatul a pretins că este pompier.

”Din cercetări a reieşit faptul că cel în cauză s-ar fi deplasat la diferite societăţi comerciale, unde ar fi emis documente denumite generic ,,Autorizaţie pentru proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu“, contra unor sume de bani, iar unui manager, cetăţean străin, i-ar fi emis două astfel de autorizaţii de funcţionare, false, contra sumei de 6.000 de lei”,a  mai transmis Poliţia Capitalei.

Bărbatul a fost dus la sediul Secţiei 15 Poliţie pentru audieri.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.