O femeie de 42 de ani a murit, iar două persoane, între care o fată de 14 ani, au fost rănite, după ce o remorcă plină cu cartofi s-a răsturnat peste ele. Accidentul s-a produs în câmp, în judeţul Sibiu, în timp ce un tractor tracta trei remorci pline cu cartofi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit poliţiştilor din Sibiu, un eveniment rutier s-a produs pe câmp, în zona localităţii Mândra.

”Din primele cercetări, un tractor tracta trei remorci încărcate cu cartofi, iar în una din ele se aflau trei persoane. Pe fondul unor defecţiuni, o remorcă s-a răsturnat. O persoana a decedat şi alte două sunt rănite”, a transmis IPJ Sibiu.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD, dar şi ale Serviciului deAmbulanţă.
De la faţa locului a fost preluată o femeie de 21 de ani, în stare critică, cu pneumotorax, dar şi o minoră de 14 ani, cu traumatism al unui membru inferior.

Bărbatul care conducea tractorul a suferit un traumatism al unui membru superior, dar nu a fost necesară transportarea sa la spital.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.