Un bărbat din Ruşi, judeţul Sibiu, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de omor, după ce şi-a înjunghiat un vecin în spate de trei ori. Victima şi agresorul s-au bătut după ce au consumat alcool împreună.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 12.10.2019, organele de urmărire penală au fost sesizate telefonic cu privire la comiterea infracţiunii de omor. Din cercetări a reieşit că, în data de 12.10.2019, victima C.I. împreună cu consătenii săi B.I., B.M.N. şi C.I au petrecut la locuinţa victimei, situată în satul Ruşi, com. Slimnic, jud. Sibiu. În urma unor discuţii în contradictoriu şi pe fondul consumului de alcool între C.I. şi B.V. s-a iscat o ceartă care s-a amplificat, cei doi lovindu-se reciproc cu pumnii şi picioarele”, a transmis, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, victima l-a lovit pe suspect cu o bâtă în zona capului, iar după ce acesta a căzut la pământ, a continuat să-l lovească cu bâta peste mâini, picioare şi spate oprindu-se urmare a intervenţiei fiului suspectului.

”Suspectul B.V., beneficiind de intervenţia fiului său, s-a ridicat de la pământ, s-a înarmat cu un cuţit, s-a apropiat de victimă prin spatele acesteia şi a înjunghiat-o de trei ori în zona toraco-abdominală, provocându-i leziuni traumatice care ulterior au dus la decesul acesteia”,a mai transmis Parchetul.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă cu omor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.