Cinci persoane au fost rănite, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier produs la ieşirea către Agnita de pe Autostrada Sibiu – Orăştie, în judeţul Sibiu. O autoutilitară şi un autoturism s-au ciocnit, maşina fiind proiectată într-un TIR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a anunţat, luni dimineaţă, că un accident rutier s-a produs la ieirea de pe autostradă către Agnita.

”Un şofer în vârstă de 42 de ani, din Bistriţa-Năsăud, la volanul unei autoutilitare, a pătruns pe Drumul Judeţean de pe bretea fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu un turism pe care l-a proiectat într-un ansamblu TIR oprit în vederea efectuării virajului la stânga”, a transmis Elena Welter.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Potrivit acesteia, cinci adulţi, toţi ocupanţi ai autoturismului, au fost răniţi.
La rândul lor, reprezentanţii ISU Sibiu au precizat că este vorba despre patru bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani, policontuzionaţi, dar conştienţi.

Traficul în zona accidentului se desfăşoară cu dificultate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.