Şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, trimite ofiţeri de la investigaţii criminale în judeţul Mehedinţi care să ajute la căutarea a doi copii dispăruţi, despre care mama acestora crede că ar fi fost luaţi de tatăl lor, după ce au divorţat. Despescu spune că aceştia nu ar fi părăsit ţara, fiind căutaţi de poliţişti atât în judeţul Mehedinţi, cât şi în alte localităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pentru sprijinul colegilor de la Mehedinţi, am desemnat o echipă de la Direcţia de Investigaţii Criminale care se va deplasa astăzi acolo, astfel încât să lămurim toate aspectele şi să sesizăm pe cei în drept, respectiv cei care au atribuţii în domeniul protecţiei copiilor după ce vom stabili cu exactitate locul în care se află aceşti copii. Semnalarea mamei este că cei doi copii sunt împreună cu tatăl acestora”, a declarat, pentru News.ro, chestorul Bogdan Despescu, şeful Poliţiei Române.

Ambii părinţi ai copiilor sunt cetăţeni ai Statelor Unite ale Americii, dar au şi cetăţenie română, ei fiind din Drobeta-Turnu Severin, unde se presupune că tatăl ar fi ajuns cu copiii. O altă ipoteză este că tatăl ar fi încercat să părăsească ţara împreună cu cei doi copii.

"Am luat în calcul şi această variantă. Datele noastre, la acest moment, sunt că nu ar fi părăsit teritoriul ţării noastre, dar cu siguranţă colegii mei vor clarifica cu exactitate, pentru că luăm în calcul şi această ipoteză de lucru că ar fi plecat împreună cu tatăl”, a mai declarat chestorul Despescu.

Părinţii celor doi copii au locuit în Statele Unite ale Americii în perioada în care au fost căsătoriţi şi au dublă cetăţenie. În 2015, ei au decis să divorţeze, iar pe perioada procesului, prin ordonanţă preşedinţială, instanţa a dispus ca fetiţa de opt ani, Alessia Sarai Vlad şi fratele său, David Elisha Vlad, de zece ani, să stea în custodia tatălui lor. În septembrie, instanţa s-a pronunţat definitiv ca minorii să rămână în grija mamei lor. În ziua în care instanţa s-a pronunţat, tatăl copiilor a dispărut împreună cu copiii.

Poliţia face apel la persoanele care pot oferi informaţii care să ajute la găsirea copiilor să sune la numărul de urgenţă 112 sau să meargă la cea mai apropiată unitate de poliţie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.