Un scandal a izbucnit, marţi seară, în parcarea şi în incinta unui supermarket din Baia Mare, între membrii a două clanuri din oraş. Forţele de ordine au intervenit pentru a aplana conflictul, cel puţin 10 persoane fiind duse la Poliţie pentru cercetări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În urma unui apel pe 112 care semnala un scandal între mai multe persoane, echipajul de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi s-au deplasat de urgenţă în  parcarea unui centru comercial de pe strada Grănicerilor", au transmis, marţi seară, reprezentanţii Poliţiei Maramureş.

După intervenţia forţelor de ordine, conflictul a fost aplanat, iar patru persoane implicate în scandal au fost imobilizate şi duse la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor.

Ulterior, de pe o altă stradă au fost ridicate pentru audieri zece persoane.

În continuare se desfăşoară verificări pentru a se stabili toate împrejurările în care a avut loc scandalul.

Potrivit presei locale, conflictul a avut loc între două clanuri din oraş, unii dintre cei implicaţi având săbii, iar alţii au folosit diverse obiecte din supermarket pentru a arunca spre ceilalţi, fiind provocate distrugeri în centrul comercial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.