Autorităţile din judeţul Prahova au dispus o serie de măsuri de urgenţă după ce pe o proprietate privată din comuna Poiana Câmpina s-a constatat că există risc de producere a unei explozii, în condiţiile în care muncitorii care forau un puţ pentru apă au descoperit că din pământ se simte miros de gaz şi hidrocarburi. Întrunit vineri, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, a dispus inclusiv izolarea şi monitorizarea zonei. Conform deciziei autorităţilor judeţene, „proprietarul terenului are obligaţia de a contracta, în regim de urgenţă, o firmă specializată în domeniu, în vederea realizării lucrărilor necesare pentru punerea în siguranţă a amplasamentului în conformitate cu prevederile legale”.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova s-a reunit, vineri, 18 septembrie, după ce Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Poiana Câmpina a solicitat sprijinul CJSU anunţând că pe raza acestei comune există o potenţială situaţie de criză, cu risc de explozie şi poluare cu hidrocarburi.
„În localitatea Poiana Câmpina, în urma executării unui foraj destinat alimentării cu apă executat pe o proprietate privată, au fost semnalate posibile emanaţii de gaze şi hidrocarburi. În urma analizării documentaţiei, a situaţiei din teren şi a investigaţiilor fizice şi instrumentale efectuate direct la gura forajului, reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) au constatat existenţa unui potenţial risc de explozie”, informează, vineri după-amiază, CJSU Prahova.
ISU Prahova a monitorizat atât zona, cât şi valorile concentraţiilor de gaz, iar Primăria comunei Poiana Câmpina a dispus restricţionarea accesului în zonă, prin balizarea perimetrului.
CJSU Prahova a dispus, vineri, o serie de măsuri penbtrru remedierea situaţiei.
Prima dintre acestea prevede că „proprietarul terenului are obligaţia de a contracta, în regim de urgenţă, o firmă specializată în domeniu, în vederea realizării lucrărilor necesare pentru punerea în siguranţă a amplasamentului în conformitate cu prevederile legale”.
De asemenea, se menţin restricţiile privind accesul în zona forajului, Primăria Poiana Câmpina luând măsuri pentru balizarea şi marcarea corespunzătoare a zonei, precum şi informarea periodică a populaţiei din proximitate cu privire la interdicţia utilizării focului deschis şi a altor echipamente electrice şi mecanice care pot genera scântei.
Poliţia Locală din Poiana Câmpina va asigura măsuri de patrulare în zona respectivă, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Prahova va asigura, de două ori pe zi, monitorizarea zonei, a evoluţiei concentraţiilor de gaze şi a nivelului de lichid existent în tubulatură.




























