Trei bărbaţi au furat trei dintre roţile unui autoturism parcat de mai mult timp în parcarea celui mai mare mall din judeţul Prahova, situat în apropiere de Ploieşti. Cei trei nu au putut fura şi a patra roată din cauză că maşina era parcată prea aproape de o bordură. Doi dintre suspecţi, care au antecedente penale, au fost reţinuţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Incidentul s-a petrecut duminică, iar o persoană care a mers la mall a fotografiat autoturismul cu roţile furate şi l-a anunţat pe proprietar, prin intermediul unui grup pe Facebook: ”Dacă eşti pe grup, între timp, în parcare la (...) ţi-au dispărut roţile”. 
 
Ulterior, o persoană a anunţat furtul la Poliţie, în jurul orei 22:00.
 
”În urma investigaţiilor şi a cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoanele bănuite de săvârşirea faptei, ca fiind trei bărbaţi cu vârstele de 20, 29 şi respectiv 31 de ani, din comuna Lipăneşti. Astfel, în urma depistării acestora, cei trei au fost conduşi la sediul unităţii de poliţie pentru audieri. Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi urmează să fie predat persoanei vătămate”, informează, luni, Poliţia judeţeană Prahova.
 
Reprezentanţi ai acestei instituţii a declarat pentru News.ro că autoturismul aparţine unei femei care locuieşte în apropiere de mall şi care de câteva luni şi-a lăsat maşina în parcarea centrului comercial. Ea a aflat de la Poliţie că roţile au fost furate. 
 
În urma audierilor, cei doi bărbaţi cu vârstele de 29 şi 31 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive, ei fiind cercetaţi şi în trecut pentru astfel de fapte. Poliţiştii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal deschis pentru furt calificat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.