Peste o sută de persoane au avut nevoie de intervenţia salvamontiştilor, în ultimele 24 de ore, 52 dintre acestea fiind predate echipelor medicale de pe Ambulanţă sau SMURD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 103 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, a transmis, duminică, Salvamont România.  

Cele mai multe apeluri, respectiv 11, au fost pentru Salvamont Caraş-Severin, formaţia Muntele Mic. 9 intervenţii au avut salvamontiştii din Maramureş şi câte opt cei din Harghita şi Lupeni.  

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 103 persoane, dintre acestea 52 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit 23 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană”, a mai transmis Salvamont România.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.