Poliţişti din Capitală fac, miercuri, zece percheziţii într-un dosar de contrabandă de ţigări, 14 persoane urmând a fi conduse la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 4. Anchetatorii au ridicat deja peste 90.000 de ţigarete de la adresele verificate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pun în aplicare zece mandate de percheziţie în municipiul Bucureşti şi 14 mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.

”Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii introduceau în România, din spaţiul extracomunitar, ţigarete, având ca destinaţie finală principală municipiul Bucureşti”, anunţă Poliţia Capitalei.

Până la acest moment, în urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate şi ridicate, în vederea confiscării, peste 90.000 de ţigarete.

Persoanele implicate vor fi conduse la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 4.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.