Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au efectuat 7 percheziţii domiciliare, în judeţele Prahova şi Buzău, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc (cannabis) şi deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, anunţă sâmbătă Poliţia Română.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Române, au fost puse în executare 4 de mandate de aducere.

”Din cercetări a reieşit că, începând cu luna ianuarie 2023, persoanele bănuite, cu vârste cuprinse între 23 şi 34 de ani, s-ar fi aprovizionat cu cannabis de la diferite surse, ulterior drogurile fiind revândute către diverşi consumatori din judeţele Prahova şi Buzău. În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate 1.200 g. de cannabis, 20.000 de lei, o armă neletală supusă autorizării, 267 de proiectile de cauciuc, 7 telefoane mobile, 9 cântare, 4 grindere, 3 boxe audio, un subwoofer auto, un televizor LCD, 2 biciclete, înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi obiecte folosite la depozitarea, ambalarea şi consumul drogurilor”, arată comunicatul.

După finalizarea audierilor, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a patru persoane, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Prahova, cu propuneri legale. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.