O şoferiţă a pierdut controlul asupra direcţiei de mers iar autoturismul pe care îl conducea a rupt bariera de acces în parcarea Teatrului Alexandru Davila din Piteşti, lovind trei maşini parcate şi oprindu-se într-un zid al clădirii teatrului. În urma evenimentului, nu au fost înregistrate victime.
Accidentul a avut loc sâmbătă după amiază, în jurul orei 15:30, pe strada Victoriei din municipiul Piteşti, în parcarea din apropierea Teatrului Alexandru Davila.
„Din verificările preliminare efectuate la faţa locului s-a stabilit că o femeie în vârstă de 40 de ani, din Piteşti, aflată la volanul unui autoturism, pe fondul neatenţiei, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, lovind bariera de acces în parcare, ulterior acroşând trei autoturisme parcate şi zidul clădirii Teatrului Alexandru Davila. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără a rezulta victime”, a transmis Poliţia judeţeană Argeş.
Poliţiştii au testat-o pe femeia implicată în accident, aparatele etilotest şi drugtest indicând rezultatele negative.
În urma evenimentului, au fost întocmite documente care arată că a fost vorba despre o tamponare, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







