O femeie de 30 de ani şi un bărbat de 34 de ani sunt cercetaţi pentru furt calificat, fiind suspectaţi că au sustras peste 48.000 de lei din geanta unui bărbat din Bucureşti care aştepta să plătească taxele firmei unde lucrează. Cei doi au fost iniţial reţinuţi, ulterior fiind plasaţi în arest la domiciliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Capitalei, în 20 august, poliţiştii Secţiei 17 au fost sesizaţi de un bărbat de 58 de ani despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din geantă suma de peste 48.000 de lei, acesta constatând lipsa banilor în timp ce aştepta pentru a plăti taxele firmei unde lucrează.

"Din datele şi probele administrate în cauză de poliţiştii Secţiei 17, cu sprijinul Secţiei 13 Poliţie, a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta reclamată a fost comisă de o femeie şi un bărbat, aceştia fiind identificaţi şi ulterior depistaţi şi conduşi pentru audieri la sediul secţiei de poliţie", arată sursa citată.

Cei doi sunt suspectaţi de furt calificat, fiind bănuiţi că, în timp ce se aflau în faţa unei instituţii pentru plata taxelor şi impozitelor, femeia s-ar fi poziţionat în spatele părţii vătămate, sustrăgându-i din geantă suma de bani menţionată, timp în care bărbatul s-ar fi asigurat că nu este observată de alte persoane.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 17 şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cei doi, iniţial reţinuţi, au fost prezentaţi magistraţilor care au dispus măsura arestului la domiciliu.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie  Judeţean Ialomiţa.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.