Nouă persoane au fost reţinute şi alte două sunt cercetate sub control judiciar în dosarul care vizează o grupare care frauda aparatele de jocuri de noroc de tip slot machine, pentru a obţine sume mari de bani. Membrii grupării, din care făceau parte administratorii şi angajaţii unor firme din Timiş, ar fi intervenit asupra contoarelor aparatelor de joc cu ajutorul unor dispozitive şi programe informatice, crescând în mod artificial câştigurile care trebuiau acordate potenţialilor jucători.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia Română a anunţat, miercuri, că, în urma celor 26 de percheziţii domiciliare făcute marţi de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin, au fost descoperite şi ridicate 22 de telefoane mobile, 18 laptop-uri, 200 de chei de accesat aparatele de jocuri de noroc, 85 de medii de stocare, 7 DVR-uri, 4 unităţi PC, 323.298 de lei, 14.705 euro, 15.000 de forinţi, precum şi înscrisuri contabile, documente şi alte mijloace de probă.

De asemenea, în urma audierii persoanelor cercetate, procurorul DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin a dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a 9 persoane, iar, faţă de alte două persoane, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cele 26 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Caraş-Severin, Timiş şi în municipiul Bucureşti, precum şi 26 de mandate de aducere au fost puse în aplicare într-un dosar penal privind constituirea unui grup infracţional organizat, accesul ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fraudă informatică şi evaziune fiscală.

”Din cercetări a reieşit că, în perioada septembrie 2019 - decembrie 2023,  26 de persoane, din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, administratorii şi angajaţi ai două societăţi comerciale din judeţul Timiş, precum şi alte persoane, ar fi constituit un grup infracţional organizat, având drept scop obţinerea unor sume importante de bani, prin fraudarea aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine, din mai multe locaţii din judeţele Caraş-Severin,Timiş, Arad şi Hunedoara. Astfel, membrii grupului infracţional ar fi intervenit asupra contoarelor aparatelor de joc cu ajutorul unor dispozitive şi programe informatice, crescând în mod artificial câştigurile care trebuiau acordate potenţialilor jucători”, afirmă poliţiştii.

De asemenea, ar fi modificat parametrii de acordare a Jackpot-ului şi a procentajului de câştig, însuşindu-şi, în mod fraudulos, Jackpot-urile mari.

Organizarea în cadrul grupului era de tip piramidal, persoanele cercetate acţionând pe trei paliere distincte.

Primul ar fi avut în componenţă patru lideri cu funcţii de conducere în cadrul celor două firme cu sediul în judeţul Timiş.

Cel de-al doilea palier, de execuţie, ar fi fost constituit din angajaţi ai firmelor care, la comanda liderilor grupului, s-ar fi deplasat  în locaţiile unde se aflau aparatele de jocuri de noroc şi ar fi intervenit asupra acestora, prin folosirea unor chei speciale, dispozitive şi alte accesorii.

Pe ultimul palier ar fi acţionat persoanele care ar fi avut calitatea de administratori (în fapt sau în drept) ai unor locaţii în care erau instalate aparate de jocuri de noroc puse la dispoziţie de liderii grupului infracţional, în baza unor contracte de participaţiune/închiriere.

Potrivit înţelegerilor stabilite anterior, aceştia ar fi anunţat membrii grupului infracţional, care ar fi operat pe palierul de execuţie, despre încasările masive la aparatele din sălile administrate, pentru a veni să acţioneze cu dispozitive, în vederea fraudării aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine.

Câştigurile obţinute din activitatea infracţională ar fi fost însuşite şi împărţite în interiorul grupului de criminalitate organizată.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. Structura Centrală.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Arad şi Mehedinţi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara şi specialiştilor din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.