Un adăpost de animale s-a prăbuşit, luni dimineaţă, în judeţul Neamţ, peste un bărbat şi peste 20 de vite, iar pompierii au fost chemaţi să intervină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi prin 112 să intervină, luni, pentru salvarea unei persoane şi a 20 de vite surprinse sub dărâmăturile unui adopost pentru animale în satul Boiştea din comuna Petricani.

La locul indicat s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ şi voluntari din cadrul SVSU Petricani.

La ajungerea forţelor de intervenţie, persoana respectivă, un bărbat de 63 de ani, era ieşită. El a primit asistenţă medicală la locul evenimentului de la echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, au fost extrase 10 vite, iar pompierii intervin pentru scoaterea celorlalte animale surprinse sub dărâmături.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.