Patru persoane au fost rănite, din care una a rămas încarcerată, în urma unui accident petrecut, duminică după-amiază, DN 2 Bacău-Roman, în apropierea localităţii Horia, judeţul Neamţ, în care au fost implicate trei maşini. Traficul rutier în zona accidentului a fost oprit în ambele direcţii.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, pe DN 2 Bacău-Roman, în apropierea localităţii Horia, din judeţul Neamţ, a avut loc un accident rutier produs între trei autoturisme.
În urma accidentului, patru persoane au suferit leziuni, una fiind încarcerată, precizează sursa citată.
Traficul rutier este oprit în ambele direcţii pentru a permite intervenţia echipajelor specializate.
Poliţiştii rutieri estimează reluarea normală a circulaţiei după ora 16:00.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.