Un TIR care transporta materiale textile a luat foc pe DN 56 A, în zona localităţii Bucura din judeţul Mehedinţi. Şoferul, care se pare că este cetăţean străin, a murit. Pompierii au intervenit pentru stingerea focului şi urmează să stabilească exact cauzele izbucnirii incendiului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În această dimineaţă, două echipaje de pompieri din cadrul Staţiei Vânju Mare au intervenit de urgenţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe raza localităţii Bucura, DN 56 A. La sosirea pompierilor militari, şoferul autotrenului fusese evacuat de către cetăţeni. Acesta a fost preluat în stare de inconştienţă de către un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, a transmis ISU Mehedinţi.
 
Se pare că şoferul, care ar fi cetăţean străin, ar fi făcut infarct la volan, însă acest lucru se va stabili ulterior, în cadrul unei anchete. El nu a putut fi salvat de către medici. 
 
Pompierii au intervenit pentru stingerea focului, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, iar în sprijinul lor a intervenit şi un utilaj din cadrul primăriei Vânju Mare. 
 
Cauza de izbucnirea a incendiului urmează să fie stabilită de pompieri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.