Procurorii care anchetează cazul fetiţei de cinci ani ucise în Baia Mare la sfârşitul lunii aprilie au recoltat probe ADN de la sute de persoane pentru prinderea criminalului, acestea au fost analizate de specialişti, dar nu au corespund cu cele prelevate de pe corpul victimei şi de pe obiectele cu care a fost ucisă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au declarat, luni, pentru News.ro, că anchetatorii au primit o parte din probele ADN recoltate în cazul fetiţei ucise, spunând că acestea se tot preiau şi se tot trimit la Institutul Naţional de Criminalistică, dar deocamdată acestea nu corespund.

Procurorii au recoltat ADN-uri de la sute de persoane, dar acestea nu se potrivesc cu ADN-urile găsite pe corpul fetiţei şi pe corpurile delicte, cărămida şi piatra cu care a fost ucisă.

Anchetatorii vor continua cercetările în acest caz pentru identificarea şi prinderea persoanei care a ucis fetiţa. 

Poliţiştii au fost sesizaţi, pe data de 30 aprilie, în jurul orei 23.29, în urma unui apel la 112, că o fetiţă în vârstă de cinci ani dispăruse de la domiciliu de luni după amiază, de la ora 15.00.

Poliţiştii au început căutările şi au reuşit în scurt timp să o găsească pe fetiţă, aceasta fiind decedată. Trupul acesteia a fost descoperit pe strada Electrolizei din municipiul Baia Mare, în apropierea zonei în care fetiţa locuia cu familia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.