Leo de la Strehaia, mama sa şi un alt bărbat au fost reţinuţi, miercuri seară, de poliţiştii din Strehaia, după ce au fost condamnaţi la închisoare cu executare într-un dosar privind infracţiuni de evaziune fiscală. Ei vor fi încarceraţi la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În această seară, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Strehaia au identificat şi reţinut doi bărbaţi, de 47, respectiv 50 de ani şi o femeie, de 61 de ani, toţi din oraşul Strehaia, pe numele cărora Tribunalul Bucureşti a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul de 47 de ani a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare, bărbatul de 50 de ani la 1 an şi 6 luni de închisoare, iar femeia la  2 ani de închisoare, pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală", a transmis Poliţia Judeţeană Mehedinţi.
 
Aceştia urmează să fie încarceraţi în Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin.
 
Potrivit unei decizii de miercuri a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa a admis apelurile declarate de Ion-Stelică Mihai (Leo de la Strehaia), Marian Mihai (mama acestuia), Ioan Mihai, Gheorghe Gheorghe şi Ionuţ Dumitra împotriva unei sentinţe a Tribunalului Bucureşti, din 27 iulie.
 
Astfel, Ion-Stelică Mihai a fost condamnat la doi ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.
 
Maria Mihai a fost condamnată la 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.
 
Ioan Mihai a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru complicitate la tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat. Bărbatul este deja deţinut în executarea unei pedepse aplicate în altă cauză.
 
Gheorghe Gheorghe a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.
 
Ionuţ Dumitra a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru complicitate la tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.
 
Decizia este definitivă.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.