Flăcările care au cuprins, luni seara, un depozit de hârtie şi mase plastice din municipiul Galaţi s-au extins şi la acoperişul clădirii unui restaurant din apropiere, în timp ce în sprijinul pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi pentru stingerea incendiului la faţa locului au ajuns şi trei autospeciale de la Combinatul ArcelorMittal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Incendiul s-a extins şi la acoperişul restaurantului din vecinătate; nu au fost persoane evacuate pentru că nimeni nu era în interior, dar au fost scoase mai multe bunuri. Sunt aici şi trei maşini de la CSI de la Combinat şi s-au chemat în sprijin şi colegi din Vrancea şi Brăila", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă. 

Incendiul violent a izbucnit luni seara la un depozit de hârtie şi mase plastice din municipiul Galaţi, intervenţia pompierilor fiind deosebit de dificilă din cauza flăcărilor mari, a temperaturilor ridicate şi a fumului dens generat de arderea materialelor plastice.

Traficul rutier pe prelungirea străzii Traian, în zona depozitului, a fost oprit pentru ca pompierii care intervin pentru stingerea incendiului să aibă acces la hidranţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.