Incendiul care a cuprins o fabrică de uleiuri esenţiale din Orăştie, unde aproape 400 de oameni au fost evacuaţi din cauza fumului puternic şi şi-au petrecut noaptea la Sala de sport sau la rude, nu a fost stins, la mai bine de 12 ore de la izbucnire, însă a fost mult diminuat în intensitate, după ce zeci de pompieri au intervenit cu 15 autospeciale pe tot parcursul nopţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, miercuri dimineaţă, că la acest moment s-a început stingerea ultimelor focare, după ce pe toată durata nopţii pompierii au intervenit cu 15 maşini.  

"Sperăm lichidarea incendiului în câteva ore. Rămâne pe parcurs lichidarea efectelor. Prefectul este acolo şi ţine legătura cu reprezentanţii de la Mediu pentru lichidarea consecinţelor situaţiei", a mai spus Arafat.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara au precizat că la acest moment suprafaţa pe care incendiul arde în continuare este de aproximativ 100 de metri pătraţi.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri dimineaţă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, efectivele sporite de pompieri din judeţul Hunedoara şi echipajele sosite în sprijin din judeţele Alba, Gorj şi Sibiu, însumând peste 40 de pompieri, au intervinut pe timpul nopţii cu spumogen dispersat cu tunurile aflate în dotarea a 12 autospeciale de stingere.

"După 12 ore de acţiune pompierii au reuşit să reducă suprafaţa de ardere de la 5.000 metri patraţi la aproximativ 100 mp. Eforturile susţinute ale pompierilor au dus la reducerea ariei afectate de incendiu şi stoparea propagării arderii la alte obiective de pe platforma industrială. De asemenea, volumul cantităţii de fum evacuat în atmosferă a fost mult diminuat. În cursul zilei, comisia de cercetare a cauzei de incendiu se va deplasa la locul dezvoltării acestuia şi va strânge probe pentru determinarea condiţiilor care au generat această ardere. În perioada următoare se va face o evaluare a impactului pe care incendiul l-a avut asupra factorilor de mediu urmând a se lua măsuri în consecinţă", precizează ISU Hunedoara.

Totodată, pe timpul nopţii efective de jandarmi s-au aflat în zona locuinţelor din care a fost evacuată populaţia, precum şi în zona Sălii de sport din Orăştie, unde au fost cazate o parte din persoanele evacuate.

”Comitetul local al municipiul Orăştie a decis evacuarea a peste 370 de oameni din cinci blocuri, cu 185 de apartamente, precum şi din 25 de locuinţe situate pe străzile Nicolae Titulescu şi Câmpul Nou, din apropiere de locul producerii incendiului. Majoritatea oamenilor au preferat să meargă la rude, în timp ce alte persoane au fost transportate la Sala de sport din municipiul Orăştie”, mai arată sursa citată.

Agenţia pentru Protecţia Mediulu Hunedoara a amplasat un echipament fix pentru monitorizarea calităţii aerului. Operaţiunea se va realiza din oră în oră, monitorizarea urmând să continue timp de o săptămână şi după lichidarea incendiului, mai spun autorităţile.

De asemenea, Primăria Orăştie a anunţat, miercuri dimineaţă, că în urma consultărilor purtate în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă cu toţi factorii decidenţi s-a hotărât ca astăzi cursurile unităţilor de învăţământ preşcolare, primare, gimnaziale şi liceale din Orăştie să se desfăşoare normal.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 17.00 la fabrica Terpena din Orăştie şi a cuprins o hală cu patru niveluri în care se prelucrează vopseluri şi unde erau depozitate uleiuri minerale şi alte produse chimice, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 5.000 de metri pătraţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.