Un incendiu puternic a izbucnit marţi la o ţeavă de gaze din subsolul unui bloc aflat în reabilitare din zona Piaţa Romană din Capitală. Zona a fost protejată, iar pompierii intervin cu două autospeciale pentru stingerea incendiului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Adrian Marin,  a declarat că incendiul a izbucnit la o ţeavă de gaze aflată în pământ, la subsolul unui bloc în reabilitare de pe strada George Enescu nr. 33.

Trei persoane de la etajele superioare ale blocului au fost evacuate şi pompierii verifică în continuare dacă mai sunt persoane în alte apartamente din imobil.                 

Evenimente

26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României

Adrian Marin a precizat că, până în prezent, nu au fost identificate victime.

La locul incendiului au fost trimise două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, fiind prezentă şi o echipă de la compania de gaze.

Accesul în zona focarului este îngreunat de o schelă folosită la reabilitarea blocului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.