Şapte hectare de vegetaţie uscată, o locuinţă şi două autoturisme, din localitatea ilfoveană Ţegheş, au fost cuprinse de flăcări, duminică după-amaiză, existând riscul propagării focului la pădurea din apropiere. Pentru a limita extinderea incendiului, pompierii au amplasat autospeciale de stingere şi au delimitat fâşii de protecţie cu ajutorul unui tractor cu plug.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, pompierii intervin, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu declanşat pe câmp, într-o zonă cu vegetaţie uscată, cu extindere în zona de padure şi la o locuinţă, în localitatea Ţegheş. Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ şapte hectare.



„Au fost luate măsuri pentru limitarea extinderii incendiului spre pădure, prin amplasarea autospecialelor de stingere şi prin delimitarea unor fâşii de protecţie prin intermediul unui tractor cu plug”, precizează sursa citată.

Aceeaşi sursă menţionează că au fost afectate de incendiu o locuinţă cu un etaj şi mansardă, precum şi două autoturisme.

La intervenţie participă opt autospeciale de stingere, patru cisterne din cadrul ISUBIF şi două autospeciale de stingere din cadrul ISU Giurgiu.

Pompierii acţionează în continuare pentru localizarea incendiului, însă intervenţia este dificilă, întrucât alimentarea cu apă se realizează de la mare distanţă, nefiind surse de apă în apropiere. 

Potrivit sursei citate, nu s-au înregistrat victime, iar din locuinţa afectată de incendiu au fost scoase mai multe animale - câini şi pisici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.