Douăzeci şi cinci de persoane, printre care şi cinci copii, au ieşit dintr-un bloc din Constanţa, după izbucnirea unui incendiu la un apartament. Proprietara locuinţei a ajuns la spital, iar cinci persoane au suferit atac de panică, fiind monitorizate de echipaje medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi, joi, despre producerea unui incendiu la un apartament situat într-un bloc de pe strada Cişmelei din municipiul Constanţa.

La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, un echipaj de descarcerare şi autospeciala de transport victime multiple.

“Au fost inundate cu fum bucătăria, dormitorul şi holul apartamentului, fiind afectată o parte din mobilierul bucătăriei. Au fost evacuate 17 persoane (12 adulţi, cinci copii), iar 8 adulţi s-au autoevacuat”, au anunţat reprezentanţii ISU Dobrogea.

Proprietara apartamentului, care se simţea rău, a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa.

De asemenea, cinci persoane, printre care şi doi copii, care au suferit atac de panică, au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenţiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.