Un tânăr de 20 de ani din judeţul Iaşi a murit, luni, după ce a căzut din copacul în care urcase să taie o creangă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit ISU Iaşi, incidentul a avut loc în localitatea ieşeană Ţibana.

Tânărul s-a urcat într-un nuc pentru a tăia o creangă, dar s-a dezechilibrat şi a căzut de la înălţime, apoi a fost strivit de creanga care s-a desprins de copac.

La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă, dar şi o autoplatformă pentru salvări de la înălţime, existând iniţial informaţia că bărbatul ar fi rămas imobilizat în copac.

Echipajul medical ajuns la faţa locului a constatat decesul tânărului.

”A fost o solicitare la Ţibana, la care a fost trimis echipaj al Ambulanţei. Un tânăr de 20 ani urcat într-un nuc să îl taie a căzut de la înălţime şi a fost strivit între trunchiul copacului şi partea de copac tăiată. La momentul ajungerii la solicitare acesta era decedat”, a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.