Iaşi: Femeie, omorâtă în bătaie de iubitul său/ Bărbatul, găsit şi dus la audieri/ Anul trecut, pe numele său instanţa a emis un ordin de protecţie, acesta fiind revocat ulterior

Iaşi: Femeie, omorâtă în bătaie de iubitul său/ Bărbatul, găsit şi dus la audieri/ Anul trecut, pe numele său instanţa a emis un ordin de protecţie, acesta fiind revocat ulterior

O femeie de 35 de ani a fost omorâtă în bătaie, luni seară, de iubitul său, fapta având loc la Hârlău, judeţul Iaşi. Bărbatul de 45 de ani a fost găsit de poliţişti, fiind dus la audieri. Totodată, anchetatorii au stabilit că, în luna august a anului trecut, instanţa a emis un ordin de protecţie în favoarea femeii, ordinul fiind revocat în luna septembrie.

”La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 18:45, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat şi-ar fi agresat fizic concubina, survenind decesul. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat trupul unei femei, de 35 de ani”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi.
 
Ca urmare, o echipă din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale Iaşi, împreună cu un procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, s-au deplasat acolo pentru cercetări. 
 
”La scurt timp, în urma activităţilor derulate, bărbatul bănuit de săvârşirea faptei, de 45 de ani, a fost depistat de poliţişti şi condus la audieri. Din verificările efectuate, a rezultat faptul că, la data 07.08.2025, instanţa de judecată a emis ordin de protecţie în favoarea femeii, iar, la data de 24.09.2025, instanţa a dispus revocarea ordinului de protecţie. De asemenea, la nivelul secţiei, s-a întocmit mapa de stare conflictuală, iar, de la data revocării ordinului de protecţie, nu au mai fost sesizări, între cei doi concubini”, a arătat sursa citată.
 
În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru omor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră