Patru bărbaţi cu vârste între 24 şi 38 de ani, din Bucureşti, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, după ce au fost prinşi în flagrant când vindeau astfel de substanţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit DIICOT, măsura a fost dispusă după ce procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, i-au prins în flagrant, în Bucureşti, pe cei patru inculpaţi, după ce aceştia au vândut diferite cantităţi de droguri de risc şi de mare risc.

Ulterior, au fost făcute trei percheziţii domiciliare, tot în municipiul Bucureşti, şi au fost puse în executare 7 mandate de aducere.

Astfel, au fost ridicate 50 de grame de cannabis, 15 grame de cristale de MDMA, 5 grame de ketamină, 50 de grame de ciuperci halucinogene, 2.670 de comprimate ecstasy, 25 de grame de resturi de comprimate de ecstasy, 900 de lei şi un telefon mobil.

Din cercetări a reieşit că, pe parcursul acestui an, suspecţii ar fi procurat, cumpărat, deţinut, transportat, valorificat, intermediat vânzarea şi ar fi oferit spre consum, către persoane interesate, cannabis şi comprimate ecstasy.

Cei patru bărbaţi, cu vârstele de 24, 26, 27 şi 38 de ani, cu domiciliul în municipiul Bucureşti, au fost reţinuţi, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activităţi au participat şi jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.