Un fost şef al Serviciului de permise auto şi înmatriculări Maramureş, împuternicit în prezent într-o funcţie similară la Suceava, a fost reţinut sub acuzaţia că a cumpărat influenţa unui consilier judeţean pentru a rămâne în funcţie. De asemenea, este acuzat că a primit mită pentru reprogramarea unei persoane la examenul auto şi pentru înmatricularea unor autovehicule.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul  Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 8 aprilie 2021, a inculpatului DONCIU VIOREL-ANDREI, ofiţer de poliţie, la data faptelor şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Maramureş ( SPCRPCIV Maramureş), iar în prezent împuternicit pe funcţia echivalentă de la nivelul Serviciului Suceava, pentru comiterea infracţiunilor de:luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), cumpărare de influenţă, acces ilegal la un sistem informatic”, anunţă DNA.

Conform procurorilor, la data de 4 februarie, Donciu Viorel-Andrei, în calitate şef al SPCRPCIV Maramureş, ar fi cumpărat influenţa unui consilier de la  Consiliul Judeţean Maramureş, pe care acesta din urmă pretindea că o are pe lângă anumite persoane, astfel încât să fie desemnat în continuare în aceeaşi funcţie. Numirea în calitate de şef al SPCRPCIV Maramureş expira în data de 15 februarie 2021.

”În schimbul menţinerii sale în funcţie, inculpatul Donciu Viorel-Andrei l-ar fi sprijinit pe consilier la înmatricularea unor vehicule deţinute de  acesta sau de alte persoane, la programarea anumitor candidaţi la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi cu îndeplinirea oricăror alte atribuţii de serviciu pe care ofiţerul de poliţie le are potrivit funcţiei, în interesul personal al consilierului sau în interesul altor persoane”, susţin prourorii.         

La data de 01 februarie 2021, la instigarea aceluiaşi consilier, Donciu Viorel-Andrei ar fi accesat fără drept baza de date a MAI-Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, în interesul personal al instigatorului, pentru a verifica un anumit autoturism ce figura in proprietatea unei societăţi comerciale.

În contexte diferite, în zilele de 9 februarie, 10 februarie şi 25 februarie 2021, în calitate de şef al SPCRPCIV Maramureş, Donciu Viorel-Andrei ar fi primit diferite sume de bani cu titlu de mită pentru reprogramarea unei persoane la examenul pentru obţinerea permisului de conducere auto ori pentru înmatricularea unor vehicule.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, iar joi urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.