Femeia surprinsă sâmbătă de avalanşă în Cheile Tişiţei a fost găsită în albia râului Tişiţa şi i se aplică manevre de resuscitare, a declarat pentru News.ro George Petrea, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Vrancea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a relatat că în jurul orei 11:44, a fost primit un apel prin 112 prin care semnala că în zona Cheile Tişiţei a avut loc o avalanşă în urma căreia o femeie a fost prinsă sub zăpadă.

Ulterior au fost alertate forţele de intervenţie din cadrul Jandarmeriei, ISU, Poliţiei Vrancea şi de la Salvamont, care s-au deplasat în zonă, au luat legătura cu turiştii aflaţi la locul avalanşei şi au început căutările.

Femeia a fost descoperită în albia râului Tişiţa, a fost recuperată şi i se aplică manevre d eresuscitare de către echipajul SMURD.

Petrea a precizat că au fost două grupuri de turişt, aproximativ 30 de persoane, care au plecat în drumeţie.

El a spus că nu erau grupuri compacte şi că, la un moment dat, trei perrsoane au fost surprinse de avalanşă.

Două dintre acestea s-au salvat, iar femeia de 36 de ani a fost dusă de zăpadă în albia râului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.