O dronă prăbuşită a fost găsită, marţi, pe un câmp din comuna Viişoara, judeţul Vaslui. Perimetrul a fost izolat şi un echipaj pirotehnic al Serviciului Român de Informaţii (SRI) se îndreaptă spre zona respectivă, pentru verificări. Cel mai probabil, potrivit primelor infromaţii, aparatul de zbor are explozibil la bord.
Primele informaţii de la faţa locului indică faptul că obiectul, despre care nu se ştie, deocamdată, când s-a prăbuşit, a fost găsit de către un localnic din extravilanul localităţii vasluiene Viişoara, aflată la aproximativ 30 de kilometri de graniţa cu Republica Moldova.
SURSA VIDEO - Vaslui TV
Zona a fost izolată, iar un echipaj pirotehnic al SRI se deplasează spre locul respectiv, pentru a verifica şi securiza aparatul de zbor.
Din primele date, cel mai probabil, drona are încărcătură explozibilă la bord.
Până la acest moment, nu se cunosc nici provenienţa dronei, şi nici împrejurările în care aceasta a ajuns pe acel câmp.




























