Un tânăr în vârstă de 21 de ani din judeţul Dolj a fost arestat preventiv după ce a încercat să determine o adolescentă de 18 ani să întreţină relaţii sexuale cu el, şantajând-o că, în caz contrar, va distribui materiale pornografice cu ea, realizate când fata avea 15 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dolj, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova au prins în flagrant un tânăr de 21 de ani, din Sadova, în timp ce încerca să determine o tânără de 18 de ani să întreţină raporturi sexuale cu el.

Tânărul ar fi ameninţat-o pe fată că, în caz contrar, va distribui materialele pornografice care fuseseră realizate pe când aceasta avea 15 ani.

Anchetatorii au făcut o percheziţie la locuinţa tânărului, în urma căreia au fost ridicate sistemele informatice şi mediile de stocare a datelor informatice.

Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru şantaj şi pornografie infantilă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.