Doi tineri din Ţăndărei, de 19 ani şi 20 de ani, au vrut să plece din oraş, deşi acesta se află în carantină, pentru a merge la întâlnire, ei fiind prinşi însă de jandarmi pe un drum lăturalnic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa a anunţat, marţi, că doi tineri din Ţăndărei, de 19 ani şi 20 de ani, au încercat să încalce carantina dispusă asupra oraşului prin Ordonanţa Militară numărul 7.
 
"Aceştia au fost surprinşi de jandarmi pe un drum lăturalnic, din pădurea de la ieşirea oraşului. Întrebaţi de motivul deplasării, aceştia au afirmat sfioşi că trebuie să ajungă la întâlnire. Urmau să se întâlnească în Ograda cu cele două iubite, iar mai apoi să sărbătorească regăsirea în Slobozia. Ceasul era trecut de ora 20 şi deja întârziaseră, dovadă că telefonul unuia dintre ei a sunat necontenit. Probabil erau aşteptaţi de ceva timp în locul stabilit”, au transmis reprezentanţii IJJ Ialomiţa. 
 
Cei doi sunt acum suspectaţi de zădărnicire a combaterii bolilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.