Doi deţinuţi de la Penitenciarul Giurgiu, care erau cazaţi în aceeaşi cameră, au fost găsiţi morţi, luni dimineaţă, manevrele de resuscitare făcute neavând rezultat. Cei doi erau în evidenţe cu diferite afecţiuni, pentru care primeau tratament. Cauzele şi împrejurările deceselor vor fi stabilite în urma unei anchete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Penitenciarul Giurgiu, luni, în jurul orei 7.00, la apelul de dimineaţă, personalul unităţii a constatat că două persoane private de libertate, cazate în aceeaşi cameră de deţinere, nu prezintă semne vitale.

Astfel, a fost alertat personalul medical al penitenciarului şi a fost solicitat, prin 112, şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. 

"În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, decesul celor două persoane a fost declarat la ora 7.25", arată sursa citată.

Reprezentanţii Penitenciarului Giurgiu precizează că aceşti doi deţinuţi se aflau în evidenţa cabinetului medical al unităţii cu o serie de afecţiuni pentru care se administra tratament.

Totodată, au fost anunţaţi reprezentanii Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, în prezent fiind făcute verificări la locul incidentului. De asemenea, au fost informaţi familiile deţinuţilor, judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi Poliţia municipiului Giurgiu.

Cauzele şi împrejurările producerii celor două decese vor fi stabilite de organele abilitate, sprijinite de administraţia penitenciarului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.