Un poliţist din judeţul Dâmboviţa a fost acroşat cu maşina de un bărbat băut, pe care agenţii rutieri l-au urmărit în trafic întrucât refuzase să oprească la semnalele lor, bărbatul, care nu are permis de conducere, fiind prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia Judeţeană Dâmboviţa, incidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce o patrulă de Poliţie Rutieră a încercat să oprească un autoturism, pe DN 71. 

Bărbatul aflat la volan a refuzat să oprească la semnalele agenţilor, continuând să conducă în direcţia Răcari-Târgovişte, astfel că poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului.

La un moment dat, maşina a fost oprită de poliţişti, însă unul dintre agenţi a fost acroşat în timp ce încerca să îl imobilizeze pe bărbat. Poliţistul a suferit o luxaţie la mâna stângă, el nefiind internat.

Ulterior, poliţiştii au stabilit că maşina era condusă de un bărbat de 38 de ani, din Costeştii din Vale, care nu are permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Totodată, poliţiştii l-au legitimat şi pe pasagerul din autoturism, fiind vorba de un bărbat de 63 de ani, din aceeaşi localitate. Cei doi au fost duşi la sediul Poliţiei pentru audieri, se arată în comunicat.

În cauză, cercetările sunt continuate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari.

Sâmbătă după-amiază, bărbatul de 38 de ani a fost prezentat magistraţilor de la Judecătoria Răcari, cu propunere de arestare preventivă.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.