Un copil de 10 ani de la o şcoală din Brăila este acuzat că şi-a agresat în repetate rânduri colegii, doi dintre ei având chiar certificate medico-legale. Părinţii a 15 dintre colegii săi ameninţă că nu-şi mai lasă copiii la şcoală până când situaţia nu este remediată. În acest caz au fost deschide anchete, atât de către poliţişti, cât şi de Inspectoratul Şcolar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila, marţi dimineaţă, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-o unitate şcolară de pe raza municipiului un elev ar fi lovit mai mulţi colegi.   

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii  au stabilit identitatea elevului în cauză, fiind vorba de un băiat, în vârstă de 10 ani, din Brăila.  

Conform IPJ Brăila, în acest caz, în continuare, sunt efectuate cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt.  

Totodată, poliţiştii au procedat la consilierea minorului, în prezenţa reprezentanţilor unităţii de invăţământ şi a unui inspector şcolar. 

În fapt, incidentele s-au înregistrat într-una din clasele a patra ale Şcolii ”Sfântul Andrei” din Brăila.  Băiatul de 10 ani şi-ar fi agresat în mod repetat colegii de clasă.  

Din cauza acestei situaţii, părinţii a 15 elevi din această clasă au semnat o petiţie pe care au transmis-o Inspectoratului Şcolar Judeţean prin care anunţă că nu-şi mai lasă fizic copiii la cursuri până cauza nu este soluţionată într-un fel. 

Părinţii susţin, de asemenea, că, în cazul a doi dintre copiii agresaţi, au fost emise certificate medico-legale care atestă că au fost agresaţi.  

Inspectorul general al ISJ Brăila, Cătălin Canciu, a declarat, marţi, că s-a demarat o anchetă administrativă în acest caz, urmând ca miercuri să aibă o întâlnire cu directorul şcolii pentru a media problema.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.