Şaisprezece containere încărcate cu deşeuri au fost descoperite joi, în Portul Constanţa Sud Agigea, acestea sosind din Marea Britanie la bordul unei nave pavilion Olanda. În documentele vamale era trecut că în containere se află obiecte second hand de uz casnic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, în urma unor activităţi informative desfăşurate de către poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere, a fost identificată o societate comercială din Bucureşti care efectua activităţi de import ilegal de deşeuri în România, care erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind produse second hand.

Astfel, pe data de 20 februarie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Garda de Mediu, Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud Agigea şi Direcţia de Sănătate Publică Constanţa au efectuat controlul fizic la 16 containere descărcate de pe o navă, pavilion Olanda, sosită din direcţia Marea Britanie, în Portul Constanţa Sud Agigea.

“Astfel, s-a constatat că, deşi în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind obiecte de uz casnic second hand, acestea erau deşeuri inutilizabile. Totodată, au fost desfăşurate activităţi specifice de către poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră în colaborare cu lucrători din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti la sediul şi trei puncte de lucru ale societăţii comerciale aflate pe raza municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov”, se arată în comunicat.

În cauză, sunt cercetaţi doi cetăţeni români, în vârstă de 36, respectiv 33 de ani şi un cetăţean britanic, în vârstă de 34 de ani, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, pentru comiterea infracţiunilor de exportul sau importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.