Bărbatul care administra site-ul pe care erau publicate imagini cu femei în ipostaze indecente şi care fuseseră fotografiate fără ştirea lor a fost audiat, vineri, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Viorel Teliceanu, a declarat că bărbatul are calitatea de martor şi că a blocat forumul respectiv atunci când ar fi aflat de existenţa imaginilor indecente. Teliceanu a mai adăugat că procurorii fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de violare a vieţii private.
Teliceanu a declarat jurnaliştilor, vineri, că mai multe persoane au fost audiate în acest dosar.
”Cauza s-a format ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală, în speţă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa s-a sesizat cu privire la această cauză. S-a constituit acest dosar de urmărire penală care a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare a vieţii private. Au fost persoane audiate, persoane vătămate, martori, site-uri sau acest forum de discuţie pe care apăreau aceste materiale a fost blocat, deci la acest moment nu există riscul să apară publice în continuare astfel de imagini foto sau video cu persoane îmbrăcate indecent sau în posturi indecente. Rămâne să vedem în continuare dacă se certifică săvârşirea vreunei infracţiuni şi, eventual, să identificăm eventualii autori, pentru că la acest moment cercetările se efectuează faţă de autori necunoscuţi”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
El a precizat că bărbatul care administra site-ul are calitatea de martor.
”Persoana respectivă are calitatea de martor şi şi-a dat consursul organelor de poliţie pentru identificarea eventualilor autori. De altfel dânsul a şi blocat acest forum de discuţii în momentul în care a luat cunoştinţă despre faptul că pe acest forum pe care îl administrează au apărut aceste imagini video, foto, să spunem indecente”, a explicat Viorel Teliceanu.
Poliţia a anunţat marţi că face verificări în legătură cu informaţiile potrivit cărora mii de femei au fost fotografiate fără ştirea lor, imaginile fiind postate pe un site cu conţinut pornografic.
”Au fost demarate verificări din oficiu, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale necesare”, informează IGPR în urma apariţiei unor informaţii în spaţiul public ce fac referire la „mii de femei pozate pe ascuns”.
Site-ul seapress.ro a scris că fotografiile a mii de femei, realizate fără ştirea acestora în magazine sau pe stradă, se regăsesc pe un site cu conţinut pornografic deţinut şi administrat de un constănţean. De asemenea, pe site sunt postate şi imagini preluate de pe reţelele sociale fără acord şi ”conţinut în care apar minori în ipostaze suspecte”, conform sursei citate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.