Coordonatorul acţiunii jandarmilor din Piaţa Victoriei, din data de 10 august, maiorul Laurenţiu Cazan, a susţinut joi, la TVR, fiind întrebat în legătură cu agresiunea comisă de jandarmi asupra unor turişti israelieni aflaţi într-un taxi, că erau verificate toate taxiurile existând informaţii că unele dintre persoanele violente încercau astfel să părăsească zona.
El a explicat că incidentul în care au fost implicaţi turiştii israelieni a apărut după ce s-a intervenit pentru stabilirea ordinii publice şi că aceea era o zonă în care foarte multe persoane acţionau împotriva forţelor de ordine, respecitv zona Titulescu spre Banu Manta.
"Era o situaţie în care cei care atacau forţele de ordine, cei care au făcut acea baricadă cu mobilierul stradal (...), sunt şi imagini în media (...) Jandarmii care acţionau în zonă respectivă au observat că, în momentul în care noi ne-am dus în zona respectivă să respingem acel grup, o parte dintre ei foloseau taxiurile ca să plece din zonă. Ca o măsură a fost să verificăm şi acea zonă cu taxiuri", a relatat Cazan.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Referindu-se şi la alte cazuri în care persoane fără legătură cu violenţele au fost agresate, Laurenţiu Cazan a spus că acezte cazuri izolate vor fi analizate punctual şi vor fi luate măsurile necesare şi a cerut scuze celor care au suferit în mod gratuit în urma acţiunii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.