Circulaţia pe sensul de mers dinspre Constanţa către Bucureşti a fost blocată, joi, din cauza unei autoutilitare de mici dimensiuni care a luat foc pe prima bandă de circulaţie, la intervenţie fiind trimise două echipaje de pompieri ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov şi o ambulanţă SMURD. Potrivit reprezentanţilor ISU, nu sunt persoane rănite.
Incendiul a fost semnalat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 13.30, când pompierii şi poliţiştii au fost anunţaţi că o autoutilitară a luat foc la kilometrul 24, pe prima bandă de circulaţie de pe Autostrada Soarelui, sensul de mers dinspre Constanţa către Bucureşti.
„S-a intervenit cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor şi cu o ambulanţă SMURD. Nu există persoane rănite”, a declarat pentru News.ro căpitanul Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov.
26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României
Pentru a facilita intervenţia pompierilor şi pentru ca incendiul să nu afecteze şi alte vehicule care circulau pe autostradă, poliţiştii de la Brigada de Autostrăzi şi Misiuni Speciale au luat decizia să restricţioneze temporar traficul pe sensul de mers către Bucureşti.
La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul a fost stins, urmând ca circulaţia să revină la normal.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.