Şapte din cele 11 vagoane de marfă implicate în evenimentul feroviar produs în gara Leu, unde 9 vagoane au deriat, iar alte 2 s-au răsturnat, au fost ridicate, iar două macarele de mare tonaj intervin pentru ridicarea vagoanelor rămase, anunţă joi CFR SA, precizând că operaţiunea este complexă şi de durată şi că, în continuare, circulaţia trenurilor între Craiova şi Caracal se desfăşoară pe rute alternative.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Până la această oră, în staţia CF Leu s-au ridicat şi au fost scoase în afara gabaritului, 7 din cele 11 vagoane de marfă implicate în evenimentul feroviar produs în data de 16 ianuarie. 

Echipele de intervenţie ale SRCF Craiova acţionează în continuare cu 2 macarale de mare tonaj cu o capacitate de 250 tone, respectiv 125 tone, pentru ridicarea celorlalte 4 vagoane rămase în gabarit. Concomitent se efectuează lucrări de refacere a liniei pe ambele fire de circulaţie şi se fac lucrări pregătitoare pentru montarea unui aparat nou de cale”, transmite 

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

 

În urma evenimentului feroviar produs în data de 16 ianuarie, la intrarea în staţia CF leu, unde 9 vagoane din compunerea unui tren privat de de marfă (Global Rail Solutions) au deraiat, iar alte 2 s-au răsturnat, a fost afectată linia pe ambele fire de circulaţie (300 m), au fost avariate 3 aparate de cale şi a fost rupt un stâlp al liniei de contact.

 

”Operaţiunea de ridicare a vagoanelor deraiate/răsturnate este complexă şi de durată, în special partea de poziţionare/calare/decalare a macaralelor, care înainte de a începe ridicarea de sarcină trebuie să fie asigurate la sol şi echilibrate cu contragreutăţi, pentru a permite operarea în siguranţă. În continuare circulaţia trenurilor se realizează cu tracţiune Diesel, pe rute alternative Craiova – Piatra Olt – Caracal (linie simplă neelectrificată) sau cu transbordarea călătorilor cu mijloace auto între staţiile CF Craiova – Caracal şi retur, asigurată de SRCF Craiova, măsuri de circulaţie care vor fi menţinute până la finalizarea intervenţiilor desfăşurate de personalul feroviar în staţia CF Leu”, precizează compania.

 

Evenimentul este investigat de către o comisie de specialitate AGIFER, care va stabili cauzele deraierii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.